La 6 octombrie 1864, prin decret al principelui Alexandru Ioan Cuza, a fost înființat Conservatorul de Declamație Muzicală. Înființarea unei instituții românești se alătură altor inițiative similare din Europa secolului al XIX-lea, cu apariția unor Conservatoare în diverse capitale sau orașe mari – Viena (1817), Lepizig (1843), Sankt Petersburg (1864) și Moscova (1866).
Alexandru Flechtenmacher a fost numit director al instituției nou-înființate. Compozitor și profesor de vioară, care studiase la Viena sau la Paris, Flechtenmacher are o viziune clară despre ceea ce ar trebui să fie Conservatorul București – o instituție puternică, bine organizată și utilă, astfel încât arta muzicală să înflorească și să progreseze în țara noastră, ca și în celelalte țări civilizate, contribuind foarte mult la dezvoltarea bunului simț și a moravurilor.
La deschiderea cursurilor în 11 ianuarie 1865, nouă profesori au fost repartizați și s-au forma 11 clase, cu misiunea de a pregăti 124 de elevi conform unui Regulament adoptat în 1864 și a unui program de învățământ tipărit un an mai târziu.
Universitatea Națională de Muzică București este parte a Alianței IN.TUNE
Conservatorul din București devine o Facultate de prestigiu
O serie de personalități marcante ale istoriei muzicale românești și internaționale aveau să studieze aici și să urmeze să modeleze destinul acestei renumite instituții culturale.
În timp, cursurile predate la Conservator s-au extins și diversificat.
- În 1900, a început primul curs de muzică de cameră
- În 1905, Alfonso Castaldi a început să predea primul curs de compoziție
- În perioada interbelică, au fost introduse cursuri de contrapunct, orchestrație, estetică și istorie a muzicii.
O zi istorică: 17 iulie 1931
17 iulie 1931 a marcat un moment de răscruce în istoria Conservatorului din București, atunci când, îndeplinind toate condițiile pentru a deveni instituție de învățământ superior, a fost redenumit Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică. Toate acestea au fost posibile datorită eforturilor muzicienilor care au predat la Conservator, în activitatea cărora au fost susținuți de cea mai importantă personalitate a muzicii românești, care avea să devină ulterior profesor onorific al Academiei: celebrul violonist, compozitor și dirijor George Enescu. Marele compozitor avea să inspire generație după generație de studenți.
Ani de consolidare și o nouă eră
La doar 33 de ani, Eduard Wachmann a fost numit succesorul lui Al Flechtenmacher la conducerea Conservatorului în 1869. Timp de 34 de ani, el a prezidat destinul muzicii din România.
El și-a îndreptat eforturile pentru alcătuirea un corp profesoral de excepție, spre atragerea de personalități capabile să producă muzicieni și actori de prim rang, pentru a ajunge la nivelul învățământului muzical european.
Noul director a optat pentru extinderea treptată a departamentelor deacing către noi specializări instrumentale. Astfel, pe lângă domeniile existente (vioară, pian, canto, armonie și principii elementare), au apărut clase pentru instrumente de alamă, pentru instrumente de contrabas, pentru canto coral și pentru muzică de cameră.
Universitatea de Muzică, după Primul Război Mondial
După război, Conservatorul a trecut într-o nouă perioadă de stabilitate. Conducerea i-a fost încredințată tânărului compozitor Ion Nonna Otescu, mai întâi în calitate de director, în 1919, apoi în 1931, ca rector.
Sub protecția regelui Ferdinand, Conservatorul s-a numit Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică.
Cu entuziasm, Otescu a condus „cruciada” pentru rezolvarea problemei unui sediu propriu pentru instituție. O soluție nu avea însă să se dovedească posibilă.
Strategia pentru primul deceniu de activitate de după război a fost aceea de a ridica ștacheta atât pentru nivelul didactic, cât și pentru cel artistic al școlii. S-a dorit ca formarea Academiei Regale să fie multilaterală. Specializările mergeau în diferite direcții, pentru formarea viitorilor profesori, instrumentiști, cântăreți sau actori. Noi discipline continuă să apară în planurile de învățământ, dar remarcăm și faptul că aceeași disciplină putea fi predată de către mai mulți profesori.
Comunismul a fost o tranziție dureroasă
Transformarea României a lăsat cicatrici adânci și pe ”fața” Conservatorului, lipsit acum de un lider puternic. Directorii succesivi Velimir Maximilian și Gheorge Storin au fost numiți într-o perioadă tulbure cea a fost răsturnarea ordinii normale a lucrurilor.
Noile constrângeri au dat o lovitură puternică în august 1948, odată cu comasarea instituțiilor de artă într-un singur organism, Institutul de Artă, care cuprindea departamentele de Teatru, Muzică, Arte Plastice și Coregrafie, fiecare cu rang de facultate.
Un nou capitol: epoca modernă
Epoca contemporană nu a adus cu sine o conservare a valorilor obținute cu mari eforturi în trecut, ci mai degrabă o reconfigurare a învățământului muzical românesc pe noi baze.
După anul 1991, „Conservatorul Ciprian Porumbescu” a devenit „Academia de Muzică București”, sub mandatul lui Nicolae Beloiu, rector între 1990-1992.
Următorul rector, pe parcursul a două mandate, între 1992 și 2000, violonistul Petre Lefterescu, profesor de muzică de cameră și muzician distins, a condus instituția prin vremurile grele post-revoluționare, schimbându-i numele în „Universitatea de Muzică București”.
Între 2000 și 2008 rector a fost Dan Buciu, un strălucit compozitor, teoretician și critic muzical, profesor de armonie și șef al catedrei de compoziție în anii ’90, care a deschis un nou capitol în modernizarea universității.
În 2008 , Senatul UNMB l-a ales ca rector pe Dan Dediu, compozitor, muzicolog și pianist, profesor de compoziție și șef al catedrei de compoziție.
În prezent, Universitatea Națională de Muzică București este condusă de rectorul Diana Moș, care a fost aleasă rector în 2016 și a obținut ulterior un al doilea mandat.
Este autoarea cărții ”Introducere în hermeneutica discursului muzical” (2008), scrisă în urma studiilor de doctorat sub îndrumarea profesorului Nicolae Brânduș și a îndrumătorului său științific, profesorul Dinu Ciocan.
În 2010 a câștigat bursa „George Enescu” oferită de Institutul Cultural Român pentru un stagiu de practică la Cité des Arts din Paris.
Din 2016 ocupă funcția de vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor (CNR).
Actuala viziune a Universității Naționale de Muzică din București
- Într-o lume în care valorile se schimbă, în care rolul mass-media crește, invadând domeniul comunicării, universitatea reprezintă locul unde tradiția de gândire și simțire milenară a omenirii este păstrată, comentată și predată mai departe.
- După cum cultura de masă își are domeniul său de definiție în lumea contemporană, devenind cultura oficială a mass media, la fel tradiția culturii elaborate, precum și cultura națională reprezintă în actualitate domeniul activității educației și cercetării universitare. În acest sens, universitatea se transformă astăzi, deschizându-se spre piață, implicare economică și socială, dar totodată ea păstrează și îngrijește exemplul șiexercițiul, scena, sacrul și disciplina elaborării reflexive, valori consacrate și ziditoare ale individualității.
În acest sens, păstrarea unui echilibru între vechi și nou constituie viziunea constantă a rolului și rostului UNMB, reliefată ca urmare a meditației adâncite asupra schimbărilor în societate și în profesiunile muzicale. Asemenea îngerului lui Paul Klee, comentat atât de inspirat de Walter Benjamin, mergem spre viitor, având însă permanent privirea ațintită spre trecut. - De asemenea, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti are ambiţia de a deveni principala universitate de muzică din regiune care să posede o forţă reală de educaţie, cercetare şi creaţie muzicală (interpretativă, componistică) şi să obţină rezultate competitive la nivel mondial.
Misiunea Universității Naționale de Muzică din București
Misiunea Universităţii Naționale de Muzică din București poate fi definită prin patru funcții: conservare, orientare, filtrare și formare
- Conservarea e preocuparea permanentă de a oferi un nucleu de valori perene, bune practici dovedite în timp, ce necesită o permanentă actualizare.
- Orientarea constă în încurajarea unei opţiuni şi viziuni proprii, care irumpe după o prealabilă cunoaștere aprofundată a muzicii.
- Filtrarea clarifică informația abundentă sau distorsionată şi îi dă o direcție prin încurajarea gândirii reflexive și critice.
- Formarea creează premisele articulării gustului în spiritul tradiției muzicale și a libertății de inovație.